şi mor un pic,
în gând cu cea mai scurtă rugăciune:
„Mulţumesc pentru tot ce a fost,
Da pentru tot ce urmează” ,
aşa,
viaţa e o repetiţie de momente mereu noi,
mereu altele...
Cu frumuseţea şi farmecul lor. Greu ne obişnuim cu ideea trecerii timpului; în multe culturi e tabu să întrebi o altă persoană ce vârstă are – mai ales dacă întrebi o femeie. Ne agăţăm cu tot ce putem de aici şi acum şi nu vrem să treacă, să pierdem ce „avem” – vrem să arătăm la fel de „bine” şi la 20 de ani şi la 40, dacă se poate. Ignorăm o lege a universului – toate sunt schimbătoare – şi în acelaşi timp aplicăm o altă lege universală – există rezistenţă la schimbare. Cum le putem accepta pe amândouă fără să le transformăm într-o contradicţie?
Ne construim viaţa pe trecut – amintiri, poze, obiecte, obiceiuri, gânduri, regrete – şi pe viitor – speranţe, planuri, ambiţii, vise. Ne e frică ba că nu putem retrăi ce a fost, ba că nu vom putea trăi ce va fi. Şi aşa trece momentul prezent, uşor, nebăgat în seamă. Vorba cuiva: „Viaţa este ceea ce ni se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri.”.
Atunci? Ce putem face? De la „carpe diem” la „momentul prezent”, de la creştinism la budism la ateism – mesajul e pe toate gardurile. Tot ce avem nevoie e aici, acum, în interiorul şi în jurul nostru – asta dacă ar fi să exprimăm forţat şi limitat realitatea non-materială. Sursa fericirii e aici, acum, pentru că asta e singurul moment care există. Acum, acum, acum, acum, acum...o succesiune de momente noi. Viaţa noastră depinde de modul în care suntem conştienţi de lucru ăsta, de modul în care suntem treji sau dormim, în care realizăm sau ignorăm realitatea.
Aşa, îmi vine mai uşor să înţeleg naşterea şi moartea pentru ce sunt ele: momente de trecere, ca răsăritul şi apusul, ca fluxul şi refluxul, inspiraţia şi expiraţia. Pentru ca una să existe, există şi cealaltă, fără să existe sfârşit, nici început. Aşa că ziua noastră de naştere e ... în fiecare zi în care avem şansa să repetăm din nou rolul pe care l-am ales să-l jucăm acum. Ne naştem în fiecare zi în care nu uităm lucrul ăsta. Iar moartea e o trecere spre un alt rol pe care îl alegem din multitudinea de posibilităţi. Suntem transformare şi nu avem timp, suntem doar martorii lui.
Seara asta închin un pahar de vin pentru toate zilele noastre de naştere şi pentru a ne putea aminti mereu care sunt rolul şi jocul pe care le jucăm ACUM. Pentru bucuria noastră de viaţă, pentru a alege să facem realmente ceea ce vrem să facem, în fiecare clipă...
Avertisment: cuvintele de mai sus sunt o aproximativă şi incompletă re-prezentare a realităţii. :-)
