luni, 22 septembrie 2008
vineri, 9 mai 2008
Despre direcţii şi fericiri
E uşor să ne dăm seama ce ne face fericiţi şi ce nu. Chiar dacă nu cădem de acord asupra noţiunii de fericire recunoaştem uşor starea de bine, de comfort pe care o trăim din când în când. O recunoaştem şi o apreciem atunci când suntem conştienţi de ceea ce ni se întâmplă. Vrem să o păstrăm cât mai mult.
De multe ori însă zumzetul pe care îl avem în minte de obicei, bruiajul de gânduri, frici, (pre)judecăţi, stereotipuri ne împiedică să avem mintea şi judecata limpede. Iar cu mintea tulbure nu reuşim să trăim cu adevărat în fiecare moment, nu mai auzim vocea sufletului. Ne macină angoasele, îngrijorările, ne facem planuri pentru viitor şi regretăm trecutul.
Ce putem face pentru a fi mereu fericiţi? Unii spun că ajunge să meditezi şi să-ţi observi gândurile, alţii că trebuie să te concentrezi pe respiraţie. În alte cazuri e recomandat să faci pur şi simplu ceea ce-ţi face plăcere şi să FII cu trup şi suflet acolo, în acel moment. Cu alte cuvinte să OBSERVI ce se întâmplă şi să apreciezi fiecare lucru, fiecare fiinţă, fiecare moment pentru ceea ce sunt ele. Poate fi un început bun. Hai să spunem că nu există reţete generale şi că fiecare din noi trebuie să îşi descopere propriile căi.
Oare putem să facem numai ce ne face plăcere în lumea pe care ne-am creat-o şi în care trăim zilnic? Poate că nu, însă putem ţinti spre o viaţă în care majoritatea momentelor să ne facă fericiţi. Iar cele în care nu suntem fericiţi să fie o oportunitate de a ne da seama că nu suntem pe drumul cel bun.
Uşor de zis. Ce ne facem atunci când nu ne place locul de muncă, casa în care trăim, modul de viaţă, cercul de prieteni şi colegi? Sunt momentele în care ne simţim tot mai departe de sufletul nostru şi în care atât de puţin din ce facem ne mai aduce satisfacţie. Cum să schimbăm toate astea fără să ne pierdem securitatea materială şi financiară, siguranţa zilei de mâine şi a realizării viselor şi planurilor pe care le avem pentru noi şi cei dragi?
Nu există găsire fără renunţare,
sosire fără părăsire,
şi nici unul din ele
nu are stare
ci e mereu în schimbare.
Ne e dat tot ceea ce avem nevoie
acum, aici,
iar dacă nu ne ajunge,
poate măsurăm şi cântărim
cu instrumente greşite,
dereglate de lăcomia,
ignoranţa, adormirea
şi refuzul nostru
de a trăi mereu proaspeţi.
Aşa cum au grijă de copac,
de Soare, de nor,
de floare şi de păsări,
Universul şi Dumnezeu
ne includ cu grijă în fiecare respiraţie,
în fiecare puls.
În fiecare zi ni se dă încă o şansă
pentru a vedea asta mai bine.
Nu întâmplător
palmele ţi se împreunează în dreptul inimii,
crucea se întretaie în dreptul sufletului -
e indiciul spre o cheie importantă:
ascultă-ţi busola interioară, e aici mereu, cu tine.
joi, 24 aprilie 2008
Despre (zile de) naştere
...în fiecare zi mă nasc un pic
şi mor un pic,
în gând cu cea mai scurtă rugăciune:
„Mulţumesc pentru tot ce a fost,
Da pentru tot ce urmează” ,
aşa,
viaţa e o repetiţie de momente mereu noi,
mereu altele...
Cu frumuseţea şi farmecul lor. Greu ne obişnuim cu ideea trecerii timpului; în multe culturi e tabu să întrebi o altă persoană ce vârstă are – mai ales dacă întrebi o femeie. Ne agăţăm cu tot ce putem de aici şi acum şi nu vrem să treacă, să pierdem ce „avem” – vrem să arătăm la fel de „bine” şi la 20 de ani şi la 40, dacă se poate. Ignorăm o lege a universului – toate sunt schimbătoare – şi în acelaşi timp aplicăm o altă lege universală – există rezistenţă la schimbare. Cum le putem accepta pe amândouă fără să le transformăm într-o contradicţie?
Ne construim viaţa pe trecut – amintiri, poze, obiecte, obiceiuri, gânduri, regrete – şi pe viitor – speranţe, planuri, ambiţii, vise. Ne e frică ba că nu putem retrăi ce a fost, ba că nu vom putea trăi ce va fi. Şi aşa trece momentul prezent, uşor, nebăgat în seamă. Vorba cuiva: „Viaţa este ceea ce ni se întâmplă în timp ce noi ne facem alte planuri.”.
Atunci? Ce putem face? De la „carpe diem” la „momentul prezent”, de la creştinism la budism la ateism – mesajul e pe toate gardurile. Tot ce avem nevoie e aici, acum, în interiorul şi în jurul nostru – asta dacă ar fi să exprimăm forţat şi limitat realitatea non-materială. Sursa fericirii e aici, acum, pentru că asta e singurul moment care există. Acum, acum, acum, acum, acum...o succesiune de momente noi. Viaţa noastră depinde de modul în care suntem conştienţi de lucru ăsta, de modul în care suntem treji sau dormim, în care realizăm sau ignorăm realitatea.
Aşa, îmi vine mai uşor să înţeleg naşterea şi moartea pentru ce sunt ele: momente de trecere, ca răsăritul şi apusul, ca fluxul şi refluxul, inspiraţia şi expiraţia. Pentru ca una să existe, există şi cealaltă, fără să existe sfârşit, nici început. Aşa că ziua noastră de naştere e ... în fiecare zi în care avem şansa să repetăm din nou rolul pe care l-am ales să-l jucăm acum. Ne naştem în fiecare zi în care nu uităm lucrul ăsta. Iar moartea e o trecere spre un alt rol pe care îl alegem din multitudinea de posibilităţi. Suntem transformare şi nu avem timp, suntem doar martorii lui.
Seara asta închin un pahar de vin pentru toate zilele noastre de naştere şi pentru a ne putea aminti mereu care sunt rolul şi jocul pe care le jucăm ACUM. Pentru bucuria noastră de viaţă, pentru a alege să facem realmente ceea ce vrem să facem, în fiecare clipă...
Avertisment: cuvintele de mai sus sunt o aproximativă şi incompletă re-prezentare a realităţii. :-)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
