Pace pentru România

Pace pentru România

20 martie 2005

Pacea într-o societate nu se măsoară după cât de paşnică este aceasta, ci după modul în care răspunde la conflicte.

Johan Galtung

De ce avem nevoie de pace în România, într-o societate în care nu avem război? Un posibil răspuns ar fi pentru că pacea de care ne bucurăm este una negativă, definită prin absenţa violenţei extreme de tipul războiului. Instituţiile noastre şi diferitele segmente ale societăţii, noi ca indivizi promovăm cu toţii multă violenţă, sub diferite forme. Nu faptul că avem conflicte în România este neapărat o problemă, ci modul în care le abordăm, soluţiile pe care le găsim în momentul în care ne confruntăm cu ele. Vrem, nu vrem, purtăm în noi, în structurile şi cultura noastră, atât în spaţii publice cât şi în cele intime, private, contradicţiile care dau naştere unor manifestări violente.

Avem nevoie de pace pozitivă, pro-activă. Învăţăm încă din grădiniţă despre regulile elementare de igienă personală, pentru ca mai apoi să pregătim pentru mulţi ani medici specialişti care să vindece bolile pe care le avem; putem acţiona similar şi în cadrul conflictelor. Dacă am privi violenţa ca o boală atunci am putea începe să ne pregătim temeinic pentru depistarea, înţelegerea şi „tratarea” ei în toate formele sale. Ca un paradox, dacă în medicină şi alte domenii suntem avansaţi şi din ce în ce mai puţine boli sunt letale, în cazul conflictelor şi a căutării de soluţii şi alternative nonviolente putem spune că suntem încă la nivel de grădiniţă. Tot ceea ce ne înconjoară, modul în care abordăm conflictele în fiecare zi, ne face să credem că avem un drum lung de parcurs până când vom avea o cultură a păcii, orientată spre nonviolenţă, empatie şi creativitate.

Orice drum e cu atât mai scurt cu cât îl începi mai repede. Putem începe prin a ne respecta şi preţui cu adevărat bunicii, copiii, părinţii şi pe noi înşine. A promova relaţii echilibrate şi de respect reciproc între generaţii, a preţui calităţile şi experienţa, energia şi pasiunea pentru viaţă ale fiecărei persoane, indiferent de vârsta pe care o are. Respect între generaţii.

Pentru o societate paşnică avem nevoie să regăsim armonia între cele două părţi ale aceluiaşi întreg. Să respectăm asemănările şi diferenţele dintre bărbaţi şi femei, să echilibrăm relaţiile inegale din societate şi cuplu, să nu închidem ochii la multiplele forme de violenţă împotriva femeilor. Vrem să promovăm relaţii sănătoase şi care să încurajeze în mod egal potenţialul bărbaţilor şi al femeilor. Egalitate şi echilibru de putere între femei şi bărbaţi.

Mediul politic trebuie să îşi asume responsabilitatea cu care a fost investit. Să creeze spaţii de dialog în care să dea posibilitate cetăţenilor de a-şi spune părerile, să întocmească agendele politice pe baza nevoilor reale ale românilor, să facă eforturi sincere pentru a răspunde acestor nevoi prin mijloacele specifice. Dorim lideri politici demni, reprezentativi, sinceri, umili, modele de urmat, capabili de a schimba şi înclinaţi spre pace în sensul larg al noţiunii. Responsabilitate, curaj şi realism politic.

Pacea nu este completă fără o bună funcţionare a economiei. Putem încerca să gestionăm în mod eficient şi durabil resursele României pentru a răspunde nevoilor noastre economice de bază. Avem în orice moment varianta unei politici economice care să se asigure că într-o ţară atât de bogată cei mai mulţi dintre români nu sunt săraci. Avem şi oameni pricepuţi care să implementeze politicile necesare, trebuie doar să ne deschidem mai bine ochii când ne uităm în jurul nostru. Aderarea la Uniunea Europeană şi înţelegerile cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială nu sunt suficiente pentru a ridica nivelul de trai, mai ales când deseori conţin prevederi violente la adresa multora dintre noi. Economie echitabilă care să răspundă nevoilor de bază ale cetăţenilor României.

Dacă dorim pace socială atunci trebuie să ne asigurăm că societatea noastră este echilibrată, că există piaţă liberă şi în acelaşi timp respect pentru nevoile de bază ale fiecăruia. Să lucrăm pentru a ne repara şcolile în care nu se poate învăţa, pentru a renova spitalele şi a mări numărul de locuri pentru bolnavi; putem să ne asumăm răspunderea pentru cei dintre noi care sunt bolnavi, săraci, şomeri, copii, femei, bătrâni – categorii care sunt deseori discriminate la distribuirea resurselor şi la crearea politicilor publice. Suntem cu toţii responsabili pentru ceea ce facem sau nu facem, contribuim cu toţii la felul în care arată societatea românească acum. Pacienţii care aşteaptă zile în şir pe holurile spitalelor, bunicii noştri care stau la cozi pentru medicamentele compensate, bolnavii care îşi aduc mâncare şi medicamente de acasă – sunt semne ale neputinţei noastre şi ale eşecului funcţionării societăţii noastre. Dacă vrem să avem pace cu adevărat trebuie să lucrăm şi la nivel social. Să încurajăm bisericile să fie mai apropiate de oameni decât de propriile structuri şi iar liderii spirituali ai comunităţilor să fie cu adevărat mesajul pe care îl transmit. O societate echitabilă şi sigură pentru toate categoriile de cetăţeni.

Natura ne trimite semne clare despre modul în care o îmbolnăvim în mod sistematic: furtuni, alunecări de teren, inundaţii, aer şi apă poluate, alimente infestate şi modificate genetic. Dorindu-ne pacea şi trăind într-un mediu pe care îl poluăm şi îl distrugem din ce în ce mai intens nu poate fi o manifestare a sănătăţii noastre. Când ne iluzionăm că suntem stăpâni asupra plantelor, pământului, animalelor, apei, aerului, pădurilor – uităm respectul şi dragostea pe care le aveau înaintaşii noştri faţă de natură. Putem să iniţiem un nou dialog între noi ca oameni şi tot ce ne înconjoară, pentru a ne asigura că ni se va răspunde la fel. Dacă nu omul a făurit natura, atunci nici nu ne putem aroga dreptul de a o distruge. Să promovăm soluţii şi interacţiuni durabile. Armonie şi echilibru cu tot ce ne înconjoară.

Aşa cum trebuie să continuăm să ne reformăm armatele şi poliţia, să lărgim conceptul de securitate şi treptat-treptat, să transformăm forţele de represiune din cadrul jandarmilor şi armatei, bazate pe forţă brută armată, în forţe de pace, care să practice nonviolenţa activă, mult mai eficientă ca răspuns durabil şi constructiv în faţa oricărui tip de violenţă decât metodele folosite în prezent. Membrii forţelor armate şi ai poliţiei au o latură empatică, umană, care trebuie dezvoltată mai mult în detrimentul agresivităţii şi al brutalităţii. Răspunsurile agresive la violenţă nu fac decât să diminueze nivelul de securitate umană dintr-o comunitate. Securitate umană prin nonviolenţă.

O pace durabilă trebuie să fie susţinută de cultură. Educaţia este extrem de importantă pentru că transmite valori şi modelează caractere. Dacă vrem să avem cetăţeni responsabili şi activi în societate, trebuie să îi formăm ca atare şi să transformăm violenţa din şcoli. Arta şi cultura sunt mijloace importante pentru a construi o societate paşnică, marginalizarea lor nu face decât să ducă într-o direcţie opusă. Cultura contemporană publică trebuie să fie activă şi implicată social, iar mass media trebuie să practice un jurnalism angajat social cu adevărat, dincolo de violenţă şi subiecte de senzaţie. Să reflecte viaţa reală şi să îşi asume cu responsabilitate rolul important care i se atribuie. Promovarea unei culturi şi a unui jurnalism pentru pace.

România trebuie să abordeze cu curaj şi fermitate disputele teritoriale şi în acelaşi timp cu respect faţă de partenerii de discuţii. Spiritul naţional este sănătos când suntem mândrii de apartenenţa noastră pentru calităţile şi caracteristicile pe care le avem. Naţionalismul care exclude în schimb alte viziuni decât cele ale populaţiei dominante şi care ne conturează un statut superior altora, care declară supremaţia românilor în România şi nu invită la o societate în armonie, nu poate fi o cale spre o societate paşnică. România există în prezent datorită tuturor care trăiesc pe teritoriul ei oficial şi datorează respect tuturor cetăţenilor săi. Rolul statului este de a ne proteja pe toţi în egală măsură şi ar fi bine să ne asigurăm că teoria nu este deasupra practicii. Pentru teritoriile şi bunurile disputate cu alte state se pot găsi formule de soluţionare creative. O patrie pentru toate naţionalităţile de pe teritoriul României.

În istoria pe care o învăţăm în şcoli România apare de cele mai multe ori ca apărându-se de atacurile altor ţări sau având un rol echilibrat între statele din regiune. Diplomaţia externă a ţării s-a schimbat în ultimii ani şi am devenit un stat care poartă campanii de invadare şi de agresiune împotriva altor ţări (Afganistan, Irak). Din dorinţa declarată de a deveni un factor de stabilitate în zonă trecem de la participarea la misiuni ONU pentru menţinerea păcii la participarea în diferite coaliţii care presupun atacarea şi ocuparea unor ţări suverane şi independente. Putem începe un proces de reconciliere şi de relaţionare paşnică cu restul lumii prin a ne retrage armatele din aceste ţări şi a ne cere scuze publice pentru gestul nostru. Având în vedere capacitatea profesioniştilor români putem cu uşurinţă dezvolta o politică externă care să respecte tratatele şi legile internaţionale, bazată pe diplomaţie şi transformarea conflictelor pe cale paşnică. Putem să ne folosim poziţia strategică pe continent în a facilita procese de pace reale şi a oferi un model de conduită politică internaţională prin verticalitate, echitate, dorinţă şi acţiune pentru pace. O politică externă pentru pace bazată pe nevoile României şi a ţărilor partenere.

Respect între generaţii.

Egalitate şi echilibru de putere între femei şi bărbaţi.

Responsabilitate, curaj şi realism politic.

Economie echitabilă care să răspundă nevoilor de bază ale cetăţenilor României.

O societate echitabilă şi sigură pentru toate categoriile de cetăţeni.

Armonie şi echilibru cu tot ce ne înconjoară.

Securitate umană prin nonviolenţă.

Promovarea unei culturi şi a unui jurnalism pentru pace.

O patrie pentru toate naţionalităţile de pe teritoriul României.

O politică externă pentru pace bazată pe nevoile României şi a ţărilor partenere.

Cele scrise mai sus se pot întâlni în multe din manualele şi cursurile din universităţile româneşti atunci când se vorbeşte de felul în care ar trebui să fie formată şi să funcţioneze o societate. Sistemele pe care le-am construit şi legislaţia pe care am adoptat-o – toate prevăd la nivel teoretic multe din lucrurile de mai sus ca măsuri reale şi eficiente pentru a construi societatea pe care ne-o dorim. De multe ori însă modul în care aplicăm teoria în practică generează rezultate opuse celor dorite.

Nu există structuri în România care să fie în totalitate paşnice, aşa cum nu există structuri în exclusivitate violente. Fiecare dintre noi la nivel personal, fiecare din structurile şi crâmpeiele de cultură pe care le creăm după chipul şi asemănarea noastră includ contradicţii flagrante, atitudini paşnice şi porniri violente deopotrivă. Noi alegem însă întotdeauna ce metode putem aplica, ce soluţii ne sunt mai la îndemână decât celelalte.

Pentru a schimba cu adevărat ceva în jurul nostru trebuie întâi să ne schimbăm pe noi. Să fim implicaţi social, să avem o conştiinţă critică faţă de tot ceea ce ne înconjoară şi să avem curajul de a schimba ceea ce considerăm că este greşit. Să ne dorim pacea mai ales pentru că multe din mediile şi spaţiile violente sunt creaţia noastră. Soluţiile nu sunt aparent simple pentru că trebuie întâi de toate să avem voinţa de a ne schimba şi de a le pune în practică. Suntem singurii care putem face acest lucru şi în acelaşi timp împărţim responsabilitatea cu ceilalţi asemeni nouă.

Pacea este calea şi scopul. Trebuie să păşim împreună dacă vrem să ne regăsim echilibrul. Este dreptul şi datoria noastră să facem asta.

Articolul de faţă comemorează doi ani de la invadarea Irakului de trupele străine şi este o contribuţie la Campania pentru Pace şi la eforturile zilnice ale comunităţilor pentru construirea păcii.